Ștefan Radu a fost protagonistul unui incident care nu-i face cinste. Fundașul în vârstă de 29 de ani care este și unul dintre căpitanii lui Lazio a fost la un pas să se bată cu un unul dintre coechipieri.
Potrivit presei italiene, incidentul s-a petrecut la antrenamentul de marți al grupării italiene. Olandezul Edson Braafheid a avut o intrare mai dură asupra lui Ștefan Radu, iar românul a avut o ieșire nervoasă și chiar a încercat să-i aplice o corecție fundașului batav. Colegii celor doi au intervenit prompt, iar scandalul nu a degenerat.
Ștefan Radu a fost unul dintre cei mai curtați jucători în perioada de transferuri din vară. Formații puternice din Serie A și Premier League au încercat să profite de faptul că negocierile dintre român și Lazio intraseră în impas. În cele din urmă, Radu a ajuns la un acord cu conducerea clubului italian și a semnat prelungirea contractului până în 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER